Dureri Lombare

Durerile lombare - cauze, soluții și rolul exercițiilor fizice

Se spune (și chiar e adevărat…) că majoritatea dintre noi vom experimenta de-a lungul vieții cel puțin un episod de durere în zona lombară a coloanei (partea cea mai joasă). Cumva, din cauză că pur și simplu ne mișcăm (sau nu…), spatele începe la un moment dat să ne supere. Însă, dacă nu ignorăm durerile, de cele mai multe ori putem rezolva problema printr-un management corect al posturii și prin exerciții (kinetoterapie).

Primul lucru pe care trebuie să îl faci în cazul în care observi că ceva nu este în regulă cu spatele tău, este să găsești cauza durerii. 

Stai! Nu pleca la fizioterapeut încă! Poate te pot ajuta eu puțin…

 

Răspunde sincer la următoarele întrebări și poate găsim împreună motivul care a produs durere spatelui tău:

1️⃣ Cum obișnuiești să stai pe scaun? A sau B? (aici este o imagine cu 2 variante de postură)

2️⃣ Cum ridici ceva mai greu de jos? A sau B?

 

Acestea sunt primele întrebări pe care trebuie să ni le punem în astfel de situații. Majoritatea oamenilor mențin o postură greșită atunci când stau la birou și execută incorect mișcarea de ridicare a unei greutăți. 

Bineînțeles, acestea nu sunt singurele cauze, dar dacă e să luăm în calcul doar postura incorectă și mișcările executate greșit combinate cu o musculatură slăbită, putem vorbi de probleme foarte serioase după o perioadă de timp.

Dacă totuși, ai o postură corectă atât pe scaun, cât și atunci când ridici ceva, și tot te doare spatele, dă o fugă la fizioterapeut. Dar în 2-3 minute… Mai am câteva lucruri de zis…

 

Coloana lombară este formată din 5 vertebre susținute de câteva straturi de mușchi și țesuturi moi. Între fiecare două vertebre se găsește un cartilaj fibros cu nucleu pulpos, denumit disc intervertebral, ce joacă rol de amortizor pentru coloană. 

Uneori, durerea poate fi de natură musculară (cazuri pe care le poți considera fericite) sau în cazuri mai serioase, poate fi vorba de o protruzie sau hernie de disc.

Hernia de disc are loc atunci când discul intervertebral se deplasează din poziția lui normală și apasă pe nerv (vezi imaginea de mai jos).

O hernie de disc nu ar trebui să ne mire deloc, deoarece, exceptând traumatismele, aceasta se formează într-o perioadă lungă de timp. Și fi sigur că în această perioadă (vorbim de ani…), durerile ne avertizează constant și ”strigă” din ce în ce mai tare.

Foarte important de reținut este că dacă te confrunți într-adevăr cu o hernie de disc, te poți aștepta la episoade foarte dureroase urmate de perioade în care durerea dispare complet. Dar nu te lăsa păcălit! Asta nu înseamnă că discul tău nu mai este herniat, ci că sistemul tău imunitar și-a făcut treaba foarte bine, iar durerea nu mai este resimțită (pe moment). 

Dacă stilul tău de viață rămâne la fel ca înainte (adică acela care a produs hernia de disc), iar musculatura spatelui este la fel de slăbită, cel mai probabil hernia va degenera în timp și vei avea episoade din ce în ce mai dureroase.

 

Ține minte! Dacă nu îți formezi obiceiuri corecte cu privire la postură, mișcări, aplecări și ridicări, durerile de spate nu vor dispărea complet NICIODATĂ!

E foarte dificil, știu… Dar nu mai dificil decât să suporți dureri imense și să trebuiască să faci zilnic kinetoterapie pe perioadă nedeterminată…

În astfel de cazuri este foarte important să privim în urmă și să înțelegem ce a cauzat hernia de disc, pentru a putea lucra exact pe problemă. Dar, din păcate, cei mai mulți dintre noi alegem să luăm fel de fel de calmante și să ne păcălim că hernia a dispărut… Doar pentru că este mai comod…

 

Și până la urmă, să revenim la subiectul articolului. Care este rolul exercițiilor în durerile de spate, în special în cele lombare?

  1. STRETCHING (întinderi) – pentru a debloca mușchii contractați;
  2. EXERCIȚII DE FORȚĂ – pentru a tonifia musculatura slăbită;
  3. EXTENSIA COLOANEI – pentru a reduce din presiunea de pe rădăcina nervoasă; 

 

O mică observație: atunci când faci exerciții de forță pentru tonifierea musculaturii, este foarte important să incluzi, pe lângă musculatura spatelui, și abdomenul, fesierii și șoldurile. Spre deosebire de mâini și picioare, pe care le folosești zilnic (sper…), aceste grupe de mușchi necesită exerciții speciale pentru a le tonifia corespunzător. Iar dacă le ignori, riști să devină din ce în ce mai slăbite, ceea ce înseamnă că tensiunea va fi mai mult pe coloană decât pe musculatură… Și o iei de la capăt…

În momentul în care observi că durerea începe să scadă, nu te opri! Ci crește intensitatea și complexitatea exercițiilor! 

Iar în momentul în care nu mai simți durere, oprește-te, ai terminat!

Haha! Glumesc!

Dacă nu mai simți deloc durere, menține totuși un stil de viață activ prin sporturi ce îți aduc satisfacție și plăcere, precum fotbal, înot, volei sau drumeții. Cu siguranță vei simți beneficii din plin! Și nu doar în plan fizic, ci și mintal.

 

Un ultim sfat pe care aș vrea să ți-l ofer, foarte rapid, fără să te mai rețin, este legat de postură. Atunci când stai pe scaun, încearcă să îți păstrezi poziția fiziologică a coloanei (mai ales dacă lucrezi ore în șir de pe scaun). 

Dacă nu ai un scaun cu suport lombar, măcar pune o pernă între spătarul scaunului și coloană, pentru a menține acea scobitură de la nivelul coloanei lombare (vezi poza).

Atât deocamdată… Dacă ai vreo întrebare legată de acest subiect, mă poți contacta oricând în chat-ul de pe www.getup.ro, la adresa de e-mail estera@getup.ro sau pe Facebook / Instagram. 

 

Ai grijă de spatele tău!

Te-ar mai putea interesa și...

Ebook GRATUIT pentru îmbunătățirea posturii

Descarcă acum ebook-ul și descoperă situațiile în care postura greșită îți poate produce dureri de spate și cum să o corectezi.
Mockup Ebook Postura